Ultima data

In aer se ridicase un miros sufocant de carne arsa. Ciudat..e asa liniste aici si totusi: ce caut eu aici? Trebuia sa fiu in patul meu. Se apropie ora de culcare. Da. O sa adorm curand. Si maine dimineata mama o sa-mi aduca grabita ceaiul meu de lamaie. O sa-i spun "buna dimineata" si "multumesc", iar ea o sa-mi spuna intr-un zambet sa nu ma grabesc, caci am timp. Si afara o sa fie senin. O sa vedem soarele. N-ar trebui sa fie prea greu. E chiar acolo, sus. Numai ca acum nori de cenusa rece au acoperit tot cerul. Pana maine dimineata? Nu, pentru totdeauna. Desteptarea e doar o iluzie. Nu a mai ramas nimic intre noi si moarte. Zambesc. E randul meu acum.

Lestie's Objection

Adevarul e ca asiaticii aia mici si galbeni din Pacific nu s-au priceput niciodata la benzi desenate. Chiar daca Lestie crede altceva. De parca mie mi-ar pasa. Nimicuri.

Despre recorduri

Fumul auriu si cald este expresia vointei noastre comune. De la el emana totul: sexul, parfumul tau, fotografia, colajele, rujul, vopseaua de pe tapet, unghiile false, esarfele colorate, noptile pierdute sub stele, insulele si rasaritul din august.

"3500, placa!"

Incerc sa imi gradez starile. Deageaba. Fara sens. Astazi mama a incercat sa ma ucida cu supa. Nu de alta, nu mi-ar fi parut rau, doar ca cianura aia mi-ar fi lasat in stomac o gaura. Adica ce naiba, daca tot e sa mor, vreau si eu sa mor intreg. E "clarinet". De astazi nu o sa mai mananc acasa. E la fel ca atunci. Da? sigur. Sa vedem acum daca mai rezisti inca 4 ani cu mancarea aia. Si cu castroanele acelea diforme din inox. Si cu bocancii, si cu uniforma aia scortoasa cu epoleti bleu. Da, si cu ea. Nu-i nimic. O luam de la capat. 4 ani nu e mult.

Suddenly, I wanna go

E la fel de tarziu ca si ieri. Sovaind pe intuneric, incerc sa imi aprind o tigara. Reusesc in cele din urma, fumul ei gri si rece ucigandu-mi tot ceea ce mai ramasese de ucis in mine. Poate ca maine...dar nu, maine nu va mai fi maine, caci tu maine nu vei mai fi aici. In sfarsit, omenia ta, atat de apreciata, si-a dat si ultima suflare. Acum zace adanc ingropata. Nu a mai ramas nimic de facut. Iti doresti sa pleci dar parfumuri de amintiri vechi, demult sfarsite, iti revin in minte si te lovesc cu o viteza uluitoare, asemeni unui caleidoscop frant in lumina soarelui de mai, muribund si rosu, lasat agale peste intinderile blande. Aproape simti adierea vantului pe fata. E doar o iluzie... Trebuie sa pleci. A venit deja si te asteapta. Stiu, trebuie sa imi termin tigara mai intai. Asteptare.

Timpul meu.

O voce cu iz feminin imi sopteste la ureche mai ieri parca : "esti reticent la schimbare", insa imi sunt prea indiferenti termenii si pozitia in care stau e mult prea confortabila sa o aud. Poate are dreptate. Si ce daca? Oricum nu o sa schimbe nimic si tu tot rece ca un cadavru o sa ramai. Asa e.Ai dreptate.Mereu ai avut. E timpul sa ne trezim caci e aproape 06:00. Acelasi trofeu din vis imi ranjeste sfidator de pe peretele camerei goale, la fel de insangerat ca si ieri. Oare cat o sa mai sangereze? Nu am idee. In curand o sa se faca tarziu.Mult prea tarziu..
In noaptea aceea timpul imi aluneca mult prea rapid printre degete. Mult prea rapid sa il pot atinge sau simti rusinea amintirilor din scurta mea existenta...umana? Pacat.Atata timp si nici macar sa fiu om nu am invatat.Oare cum e sa fi om? Oare cum arata un om? Ce ar trebui sa simta si sa faca? oare..acel tipar cotidian despre care am auzit acum ceva timp face din oameni...oameni? Pacat ca nu mai sunt oameni. Ei ar fi stiut sa ne raspunda. Suntem doar noi doi aici, nu-i asa? Resemnare.